Istoria limbii franceze

În vremea Imperiului Roman, Franţa de astăzi se chema Galia. Împăratul roman Iulius Cezar a cucerit Galia în anul 50 î.e.n. Limba vorbită de către localnici îşi găsea originile într-un dialect celtic, datând dinainte de anul 500 î.e.n. Ocupanţii romani au introdus o noua limbă, o formă "de stradă" a limbii latine. Totusi, aceasta nu a fost adoptată integral de localnici, ci mai degraba adaptată.

400 de ani mai târziu, francii din Germania au cucerit Galia, numind-o Franţa. Unele cuvinte din domeniul agriculturii sau războiului îşi găsesc originile în limba francilor.

O mică influenţă asupra limbii franceze au avut-o vikingii danezi, care au invadat nordul Franţei la sfârşitul secolului 8 - începutul secolului 9. Numele regiunii din nordul Franţei, Normandia, înseamnă "oamenii nordului".

Limba franceză işi are rădăcinile în limba latină, asemenea limbilor spaniolă, portugheză, italiană şi română.
Influenţa Bisericii Catolice în cultura şi în viaţa de zi cu zi a Franţei secolulelor 12 şi 13 a însemnat că o mulţime de cuvinte uzuale au fost împrumutate direct, precum: bien, Dieu (lat. bene, Deus).

În secolele 13-14, "françois", limba franceză a vremii era folosită mai mult în scopuri oficiale. Încet încet, documentele oficiale au început să fie traduse şi în noua limbă, care până la urmă a înlocuit latina. Către jumătatea secolului 14, limba franceză era cea mai răspândită din Europa. Între secolele 16 şi 19, timp în care Franţa a cunoscut o perioadă de influenţă extraordinară în Europa, limba franceză s-a răspândit în toată lumea.

În anul 1539 limba franceză a devenit limba naţională a Franţei prin ordonanţa lui François I.

Abia în secolul 20 franceza a fost detronată ca limba internaţională a diplomaţiei de către engleză.

Limba franceză rămâne şi astăzi una dintre cele mai importante din lume şi este una dintre cele 6 limbi oficiale ale Naţiunilor Unite (U.N.)